Bine aţi venit blogul meu pentru scrieri terapeutice (mai mult sau mai puţin), plusat (sic!) cu cont de google+. (Nu [prea] îşi pune linkuri pe twitter şi pe facebook. Dacă vreţi cumva să-l urmăriţi, e muuult mai sigur să alegeţi altă cale.)


sâmbătă, 31 octombrie 2015

Din una-n alta, până strigi în amurg

coroane, sfinte, dovleac, panza, aripa, capa, ochi, ceaun, tarana, harfa, apa, tugui
Astea sunt cele 12 cuvinte, duzina, deh. Le puneţi într-un articol de blog, puneţi un link către articol în tabelul lui Eddie, şi gata, aţi intrat în joc, sunteţi duzinari.

Puteţi scrie sublim sau de duzină - nu contează. Aici nu vă premiază nimeni, nu vă pune coroane de lauri pe dovleac, nici pe vreun ţugui mai proeminent al creierului, pe ţuguiul cu talent adică, chiar dacă aveţi un ceaun plin ochi cu haruri scriitoriceşti. Dar astea nu se premiază nici prin alte părţi.

Oricum, n-avem nici juriu, nu apreciază nimeni creativitatea după ureche, după ceafă, după partitură.

Nu, nu vă trebuie partitură ca să cântaţi pentru noi la harfă. "Cu har, fă! Cu har, bă!" Nu, harbă nu există, numai coarbă. Şi nu e nevasta corbului. Nici n-ar putea, Doamne Sfinte! Că n-are nicio aripă, şi-n loc să zboare pică-n ţărână, în apă, în cap, în capă - dacă n-are cap. E de-ajuns să aibă fluturaşi, ştiţi, capa e pânză (stofă etc) care flutură, fâlfâie.

Şi mie mi se fâlfâie dacă nu vă place ce-am scris, aici sau aiurea.

Aiurea! Îmi pasă când iau plasă, ţip de... Degeaba. Strigăt în amurg!

Strig: "Citaţi, nu plagiaţi!" Puneţi ghilimele, puneţi numele ăluia de-a clocit panseul... Sau lăsaţi-o baltă, plantaţi pansele, sau pansaţi. Pansaţi-vă orgoliul. Nu toată lumea poate.

Nu poate toată lumea să strige în amurg. Ar fi prea mare vacarmul, nu s-ar mai duce copiii la culcare. Strigătul din amurg trebuie să fie cântec de leagăn. Leagăn, leagăn, leagănă, leagă... Leagă la ochi, la gură...

Leagă căţeaua, cucoană!

Asta e formula magică. Mi-o spun când trebuie să pun punct. Şi virgulă. Sau virgulă - punct cu coadă în suspensie. Puncte de suspensie. Punctul se suspendă.

Lectura se suspendă, aici nu mai aveţi - deocamdată! - ce citi.

vineri, 23 octombrie 2015

Tot de-ale mele - traduceri: Nori de furtună

Articol rescris pentru duzina de cuvinte, cu ocazia apropiatei apariţii a cărţii:

Am afirmat cândva că „fiecare sfârşit de traducere e ca… o sfâşiere.” Şi asta pentru am zăbovit printre filele fiecărei cărţii traduse citind-o „pe îndelete, vreme de săptămâni sau luni de-a rândul, am dat atenţie fiecărui cuvânt, fiecărei virgule… Am trăit, în universul ei, o viaţă paralelă – şi l-am părăsit abandonând în el o fărâmă din mine…”

Ei bine, în universul creat de Jim Butcher pentru eroul său Harry Blackstone Copperfield Dresden mi-am dus viaţa paralelă timp de o lună. O lună aparte, fiindcă l-am avut în agenda de lucru în perioada sărbătorilor de iarnă. Harry a fost cu mine în vacanţă, în dublu exemplar, ca să zic aşa. Primul, vorbitorul de engleză, fiind ceva mai bătrân, a dormit la căldurică, în cartea cât o cutiuţă, iar al doilea, omologul pe care-l învăţam româneşte, şi-a desfăşurat activitatea în servieta magică a tălmaciului din zorii mileniului III, numită laptop. Şi, în calitate de avocat al personajelor din traducerile mele, pot spune c-au fost de treabă amândoi – nu mi-au făcut probleme deosebite. 

Aşa că traducerea a curs lin, cu toate că în universul primului dosar Dresden nu gunguresc turturele, ci e furtună. Deasupra mea nu s-au adunat nori, n-a tunat şi n-a fulgerat, împotriva mea nu s-a dezlănţuit nici un practicant al magiei negre, n-am avut de înfruntat nici vampiri, nici demoni.

Singurul lucru care a existat deopotrivă în universul cărţii şi în cel real a fost motanul gri. În fine, al meu nu e gri curat, e tărcat. Şi nu-l cheamă Mister, ci Grişka. Dar e tot un motan năstruşnic, de pripas, cules de pe stradă, numai că n-are niciun stigmat, fiindcă, din fericire, l-am adoptat destul de repede ca să nu i se-ntâmple să-şi piardă coada. Ca şi Mister, şi el vine noaptea în pat, dormind sau torcându-mi la picioare. Şi el se crede adevăratul stăpân al apartamentului, unde tolerează şi prezenţa noastră, a creaturilor bipede care-l sorb din ochi şi-i pun bunătăţi pisiceşti în farfurie.

Dar, spre deosebire de Mister, care nu-l ajută pe stăpânul său, vrăjitorul, să-şi practice meseria, Grişka mă ajută zi de zi pe mine, traducătoarea, dormindu-mi alături de laptop. S-ar părea că fiecare vis de-al lui e un sfeşnic în care ard molcom cuvinte potrivite, transmise apoi pe căi oculte în mintea mea, întotdeauna dornică să le savureze ca pe tot atâtea bucăţi de turtă dulce.

Aşadar, dacă se va întâmpla să-mi citiţi traducerea şi dacă se va întâmpla să vă placă, gândiţi-vă că în ea şi-au dat întâlnire toate energiile magice izvorâte din mintea unui motan adormit, a unui „motan cu blana-n dungi, cu gheare şi musteţe lungi, c-un ochi verzui şi-un ochi căprui” – exact ca-n poezia lui Nichita Stănescu.



duminică, 18 octombrie 2015

Sfinţi impotenţi


S-ar părea că, după părerea cuiva,  ultima mea postare (ce cuvânt idiot!) de pe grupul închis SuperBlog  (o postare prin care explicam de ce m-am tot răzgândit în privinţa retragerii din concurs şi-mi anunţam ultima decizie, irevocabilă, de ieşire din rândurile concurenţilor) se încadra în categoria de mai sus - fiindcă văd că a dispărut.

De aceea nici nu mă mai ostenesc să scriu pe-acolo. Dar ţin să menţionez aici că, ori de câte ori văd pe câte cineva oripilat fiindcă ţi-ai spus sincer părerea sau fiindcă ai folosit un cuvânt relativ "buruienos" sau cu două înţelesuri, mi-aduc aminte de o expresie din filmul Actorul şi Sălbaticii: "sfinţi impotenţi".

Se pare că numărul celor care vor să ne transforme pe toţi în aşa ceva creşte pe zi ce trece. Din păcate...
Doamne apără şi păzeşte - nici măcar huliţii comunişti nu erau atât de obtuzi...

sâmbătă, 17 octombrie 2015

Debutul meu într-ale magiei

Nu, eu n-am arătat niciodată aşa, ca o divă.

 

Şi pe vremea aia chiar ar fi fost imposibil s-arăt aşa - pur şi simplu încă n-aveam vârsta necesară. 

Dar aveam inima doldora de iubire pentru făt-frumosul itinerant care, strâmbând expresiv din nasul său acvilin, aristocratic, ne scăpa în fiecare seară, pe alese, de o oarecare parte a... reziduurilor magice din tomberonul familiei, plasat strategic în stânga porţii. Şi m-am hotărât să-l cuceresc pe acel migălos căutător de mărgăritare refuzate până şi de porci cu un elixir plin de miresme irezistibile pentru cineva cu un miros atât de fin.

Zis şi făcut.

Am trecut la lucru în curte, într-o noapte fără lună, când numai lanterna de vânătoare pe care-o împrumutasem din "dulapul cu comori" al fratelui meu arunca umbre pe lângă ceaunul aşezat în cenuşă. În ceaun aveam deja o poţiune, sosul de roşii, prea pipărat, borât de tata pe ascuns de ochii mamei. Puţea îngrozitor, aşa că am adăugat o foaie din cartea veche pe care-o numea bunica "grimoar". Am apreciat că era exact foaia potrivită, fiindcă pe ea scria, pe la mijloc, „acest gen de magie preschimbă orice miasmă în aromă divină”, şi mă aşteptam să-mi iasă o licoare care să miroasă cel puţin la fel de înnebunitor ca renumitul Parfum Mad Potion.

Dar, spre disperarea mea, izul de vomă a rămas, aşa c-am adăugat trei paie din mătură şi două mustăţi de pisică. Ar fi trebuit să fie tot trei, dar motanului nostru nu-i căzuseră decât două. Poate că de-aia duhoarea a rămas neschimbată.

M-am scărpinat în cap, încruntată, fiindcă n-aveam nici copite de inorogi, nici balegă de dragon şi nici măcar căcăreze de bufnită. Dar mi-am tăiat partea dublată de negreală a unghiilor şi, fiindcă tot mă durea burta...

Pe urmă a duhnit şi mai rău, deşi am amestecat totul cu făcăleţul supranumit de bunica „bagheta magică”. Aşa că nu mi-a mai rămas decât să plec în casă, că oricum începuse să plouă, şi s-aştept s-atragă amestecul din ceaun un trăsnet care să-l activeze.

Dar n-am avut noroc, nu s-a activat decât mama, a doua zi, când mi-a descoperit lucrarea demonică şi mi-a trăsnit o bătaie.

Iar azi mi-a trăsnit prin cap să-mi povestesc păţania pentru SuperBlog.

vineri, 16 octombrie 2015

Experimental

Da, am zis, şi încă de două ori, că las baltă SuperBlogul, dar, deoarece şi pentru că am luat 88 de puncte pentru un articol scris ca să mă aflu-n treabă, despre mătreaţa personală, iar pentru cel scris cu drag, despre cafea, am luat numai 80 de puncte, m-a bătut gândul să mai continui. Şi am mai scris încă un articol. EXPERIMENTAL.

TALMEŞ-BALMEŞ

Tri, tri, tri, toamnă gri

Tri, tri, tri, toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii,
Ca să mai pot umbla pe drum
Numai în tri-tri-tricoul meu bun.
Tricou ieftin, tricou haios,
Chiar şi la vârsta mea ochios!

Să vă explic:

Asta-s eu şi, de obicei, port tricouri aşa, ca ăsta.

Dar, pentru că tot învăţul are şi dezvăţ, m-am decis să fac o schimbare. Trec la tricouri personalizate. Încep cu una bucată, pe fond negru (pentru că - ştiţi, nu?- negrul subţiază!). M-am gândit repejor cum o s-arate şi l-am schiţat cu ajutorul progrămelului pus la dispoziţie de magazinul de tricouri online.


Iată-l, faţă - spate. Ce părere aveţi? Mi s-ar potrivi sau nu?



Întrebarea nu e retorică, mă interesează părerile domniilor voastre, fireşte - dar de comandat îl comand oricum!

Şi m-am gândit să m-apuc şi de făcut cadouri personalizate, am ales un tricou cu mesaj pentru soţul meu.
Iată-l! (Adică iată tricoul, nu soţul!)


Ce credeţi, o să-i placă dumnealui tricoul?

În aşteptarea răspunsurilor dumneavoastră (serios că le-aştept!), înscriu articolul ăsta în concursul SuperBlog şi mă duc să-mi mai clătesc ochi cu tricouri funny.

Şi...

Tri, tri, tri, toamnă gri,
Totuşi n-ai decât să vii!
Şi tu, şi iarna geroasă!
Fiindcă este cald în casă,
Şi tot în tri-tri-tricou,
Stau când lucrez la birou!

Bine, recunosc că nu e decât o măsuţă pentru laptop, dar trebuia să-i spun birou ca să rimeze! Şi da, lucrez numai când se ivesc ocazii speciale! Pentru că tot ce fac e special! (Adică personalizat!)

joi, 15 octombrie 2015

Caleidoscop

Un caleidoscop, ca încheiere a superblogărelii mele în cadru... festiv color şi-ameţitor:

punct de plecare



întors pe dos



distorsionat



talmeş-balmeş

Economiile din biroul meu



Motanul meu nu ştie ce-i aia termografie în general şi termografie în construcţii în special.


Dar cred că o căsuţă din asta, aşa verde şi frumoasă, i-ar plăcea.


Ar achiziţiona-o, contra oricât de multe alintări pisiceşti, fără audit energetic.

De ce vorbesc despre motan? Pentru că, pe biroul meu, motanul Grişka e, zău, singurul consumator de energie. Dacă nu credeţi, priviţi!


Sigur, mai am şi laptop. Dar ştie toată lumea că ăsta nu consumă mare brânză! Da, bine, consumă curent electric. Dar puţin, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor! Puţin, ştiţi şi dumneavoastră, nu? Insignifiant.

Oricum, pentru ceea ce fac eu (clic pe link dacă sunteţi curioşi – dar pe cât punem pariu că nu sunteţi?) nu-mi cere nimeni certificat energetic. Totuşi, menţionez, de bună voie şi nesilită de nimeni, că locuiesc într-un bloc reabilitat – cel puţin aşa cred, că-i bine căptuşit pe dinafară, şi, priviţi, motanul a fost martor când s-a făcut treaba.


Şi iată-ne întorşi la motan şi la consumul lui – nu de energie, ci de combustibil alimentar pentru energia de care are nevoie ca să facă aşa ceva:
 

Motanul consumă, da, ca să mă poată ajuta şi pe mine după ce-şi termină acrobaţiile, folosindu-şi de data asta puterile mintale şi telepatice. Observaţi, vă rog, că nu stă cu burta pe carte, ci cu capul!


Consumă, aşadar, mai întâi şi mai întâi, cranţanele la discreţie. Pe urmă oarece haleală umedă din pliculeţe Gourmet, plus ficat – de preferinţă de curcă sau de raţă. Nu refuză nici carnea crudă!
Îl hrănesc fără să fac economie, pentru că un motan bine hrănit şi îngrijit e fericit şi sănătos (ptiu, să nu-i fie de deochi! – că nici la superstiţii nu mă zgârcesc!), deci economisesc banii pe care i-aş da altminteri la veterinari - căci cer şi ăştia o grămadă!

Iar el, motanul, nu e pretenţios în privinţa căldurii – şi ştie că sus aerul e mai cald!


Sigur, aş putea urca acolo, pe bibliotecă, şi laptopul, dar, din păcate, eu, fotoliul şi măsuţa n-am avea loc. Aici nu e nimic de făcut, împrejurările ne silesc să rămânem pe podea.
Şi cu asta, relativ basta.

Adică ar mai fi de adăugat c-am scris acest articol pentru SuperBlog, ca să particip la cinci probe, nu doar la patru. Pentru că asocierea mea cu cifra patru aduce ghinion, când mi-am ales baba pe 4 martie a fost cutremur – şi fac tot ce stă în slabele mele puteri ca să-mpiedic excesul de energie seismică. Cred că e tot un mod de-a face economie căci, colac peste pupăză, biroul meu e în Vrancea.
Şi da, am prins cutremurul din ’77, sunt chiar atât de bătrână! (Clic pe link dacă vreţi să ştiţi cum a fost, dar ştiu că nu vreţi.) Adică-s cam bătrână pentru SuperBlog, îi las pe mâna ălora mai tineri. Fac şi aşa economie la birou, îmi folosesc energia personală ca să tastez altceva!

miercuri, 14 octombrie 2015

Tot de-ale mele - cu motanul meu: Pui de somn

Cu motanul meu, adică cu Grişka şi iar cu Grişka.




Gânduri

Scriu prost pentru superblogul ăsta. Poate nici nu-i de mirare. Singura temă care mi-a plăcut a fost aia cu cafeaua.

Şi-atunci de ce mai scriu?

Tind să mă reorientez către raţiune. Poate e de bine. Trebuie să fie de bine. E un ăla, un musai. Ar fi bun şi un must, dar e şi mai bine s-aştept până se preschimbă-n vin.

Epilare de gărgăuni

Tradiţia cere să faci avere, banii înseamnă putere! Banii înseamnă monede rotunde, îţi sticlesc ochii la ele, oriunde. Ajungi să adori orice disc plat, chiar dacă nu e aur curat.

Şi vezi apoi monede de ceară, ca acestea, bunăoară:


Şi le jinduieşti cu ardoare – indiferent de culoare! Dincolo de ele simţi titaniu, sau miere, sau aloe – şi multă putere! Trag cu putere de firul de păr – şugubeţe, îl iau în răspăr! Ceara de epilat tradiţională refolosibilă te lasă în pielea goală! Goală piele, catifelată, frumoasă, de fată bănoasă, niciodată blănoasă!

Bănoasă, dacă are şi minte! (Ca orice fată cuminte!) Profită de părul bogat, expus de-a fir-a-păr pe cap, şi scapă de cel des, sau rar, numit de unii mărar, ce creşte, pacoste-n fuior, făcându-se stăpân pe picior!

Cu plete-n vânt şi mărarul lipsă, frumoasa noastră se dă artistă şi pleacă la vânătoare de feţi frumoşi cu bani în buzunare.

Numai că pe lumea asta există – vai, ce soartă tristă! – şi ceva numit ghinion, care se ţine ca scaiul de om.

Căci, din atâţia bărbaţi, toţi holtei, toţi bogaţi, fata noastră epilată dă peste-o creatură ciudată: Frumos fără pereche, bărbat de modă veche, socoate că părul bogat promite amor înfocat dacă stă, des şi sârmos, nu-n bucle pe lângă chipul frumos, ci, lung şi tare, aşternut pe picioare.

Cu milă-i priveşte el gambele fine, spunându-şi: "Nu e de mine! Firavă pare, delicată, o rup în două dintr-o dată!”

Dar  fata-şi lasă mărarul să-i crească, căci banii lui par mană cerească. L-ascunde sub pantalonii mulaţi, ca să nu râdă de ea alţi bărbaţi sau prietenele prefăcute, ce ştiu cu bârfa a te rupe în bucăţele şi fâşii, luându-te în râs pe felii. Doar LUI îi arată, nu tocmai sfioasă, cel mărar de mătasă, în poze din mesaje private, pe facebook anonim strecurate, şi-apoi, după asfinţit, într-un cuibuşor tăinuit.

Şi ochii lui ard, precum ceara fierbinte se lipeşte pasiunea de minte şi-i smulge blana de gărgăuni de pe circumvoluţiuni. Şi-aduce aminte ca-nvăţat la şcoală că aparenţele-nşeală, constată că-ţi pune natura ardoare în trup, unde rămâne veşnic la zdup, căci nu-i ca părul hidos, de ceară smuls de pe piciorul frumos.

Ei, şi cam asta-i tot.

Veniţi la nuntă. Va avea loc. Mărarul a fost cu noroc. 

Şi-am scris aceasta pentru SuperBlog.

Cât despre „mătasă”, previn o obiecţie ipotetică anunţând sus şi tare că-i licenţă poetică.

Surclasare

Pofta de joacă surclasează uzul raţiunii! Să-mi epileze cineva gărgăunii!

joi, 8 octombrie 2015

Mi-a venit mintea la cap

Scriind aici, mi-am dat seama că n-am timp. Iar răsfoind alte bloguri mi-am dat seama că nu pot concura cu ăia care au!

Prin urmare, până una-alta, pa, SuperBlogule!

Semi-pseudo-guest post ştampilat

Totul şi pune pecetea asupra mea, iar eu îmi pun pecetea...

Care pecete? Nu mai există peceţi! Acum avem ştampile!

Dacă aş avea timp, mi-aş pune ştampila, pe moment, asupra momentului pierdut! Ca să nu se piardă, să rămână întipărit pe hârtie... Fiindcă, altminteri:

Prezentu-i clipă spânzurată
Între trecut şi viitor;
Şi spânzurata-i sigur moartă.
S-a prăpădit fulgerător!

Dacă aş găsi un moment liber, m-aş da în el de trei ori peste cap, ca să fiu ştampilă. Ştampila momentului - pentru imobilizarea lui în cerneală!


Dar n-am timp, însă am un oaspete, motanul Pandalie, care, personaj imaginar fiind, dispune de timpul necesar pentru o declaraţie ştampilată cu un catren, drept care îi dau cuvântul:

Miao!
Eu, doamnelor, domnişoarrrelor şi domnilor, mă declarrr, oficial şi irrrevocabil, ştampila lăcomiei! Dacă nu mă crrredeţi, iată dovada!




Nu pap ştampilă, printer nu halesc,
Dar personalizare îmi doresc,
Dacă îmi pune-n pâine, apetisanţi,
Vreo patru sau chiar cinci şoareci crocanţi. 









Încheiem, eu şi oaspetele, cu ştampila SuperBlogului de toamnă 2015, ca să se ştie că toate cele de mai sus i se adresează - dar mai întâi trebuie să mărturisim că am prins şoarecii aici.

miercuri, 7 octombrie 2015

luni, 5 octombrie 2015

Despre mine, că despre Ileana Cosânzeana...

... că despre Ileana Cozânzeana am mai scris, şi juriul care-a pus în balanţă farmecele, deşi mi-a redistribuit articolul pe Twitter, nu mi-a dat decât 76 de puncte, de m-am dus de-a dura de râpă, şi nici măcar Făt-Frumos n-a fost în stare să mă readucă în Top Zece, că de Top Cinci sau Top Trei nici nu mai îndrăznesc să vorbesc! Şi sigur că puteam să fac contestaţie, dar n-am mai făcut, căci făcusem la proba precedentă, acelaşi juriu îmi dăduse, cu profesionalism, un răspuns edificator:
"Din păcate, deşi respectă cerinţele şi este corect scris, textul nu ne-a cucerit într-o asemenea măsură încât să-l notam cu mai mult..."
Aşa că acum, domnilor juraţi, las deoparte creativitatea (aşa cum o înţeleg cel mai adesea eu, deşi la ultima probă de anul trecut viziunile ni s-au potrivit pesemne, fiindcă mi-aţi dat una dintre sute) şi i-o las pe Cosânzeana lui Făt-Frumos sau Zmeului Zmeilor (cel mai bun să-nvingă!), zic "cele rele să să spele şi cele bune să se-adune" şi-mi dau silinţa să vă impresionez cu povestea mea proprie şi personală - şi prozaic & caleidoscopic creativă, după cum urmează:

Domnilor juraţi, sunt o babă - nu comunistă, ci mătreţoasă. Vorba ceea:
Pe umeri pletele-i curg râu,
Mătreaţa-i cât bobul de grâu...
În fine, n-am plete, că alea cărunte nu-s frumoase şi, pe deasupra, se mai şi usucă greu. Iar mătreaţa o fi fost psoriazis, c-o tratai c-o oarece soluţie de la farmacie şi aproape că-mi trecu...

Îmi trecu până ce mă spălai pe cap cu oarece şampon străinez, ridicat în slăvi prin toate reclamele de pe mapamond, care-mi aduse brusc înapoi, nu toată mătreaţa, dar o bună parte din ea - să fi tot fost vreun sfert!

Şi-atunci, domnilor juraţi, mi-am amintit că există mândrie românească şi produse de tradiţie, adică un şampon antimătreaţă din gama Gerovital - o creaţie care poartă sigla Farmec şi-ţi poate reda farmecul chiar şi la anii mei, pentru că... Făt-Frumosul salvator se numeşte ichtiol:










Şi l-am cumpărat, şi l-am întrebuinţat, şi mătreaţa s-a cărat... e pe cale de dispariţie, ducă-se pe pustii, să se bată pentru ea Zmeul Zmeilor şi Muma Pădurii (cel mai urât să-nvingă!).

Şi, eh, nu ştiu dacă v-am impresionat au ba, domnilor juraţi, dar umerii mei sunt impresionaţi de dispariţia ninsorii albe cu care-i blagoslovea părul meu, iar eu am din nou chef de joacă... cu o oglindă oglinjoară care dă sfară-n ţară - inclusiv pe la SuperBlog 2015, unde merge tot ce-am înşirat mai sus, plus puţinul pe care-l mai am de adăugat mai jos - că am iar păr frumos şi sănătos, care poartă numai umbra albă a anilor, nu şi pe a mătreţii!

Şi-mi iau casca de păr şi ... Ţop! Mi-o pun în caleidoscop!


Şi, fiindcă tot am ajuns la caleidoscoape, iată-l şi pe cel al Cosânzenei cu farmec, pe care Gerovital Tratament Expert a făcut-o stăpâna incontestabilă a farmecului cosiţelor ei:



Cadâna CAFEA

Sultanul trăia, înalt, în seraiul oval, iubit de cinci cadâne cu voal de caimac, cu ochii adânci, ca un lac de cafea. Cafeaua în cănile lor aburea şi sultanul îşi mângâia, în amurg, ciocul prelung, la vârf întors, şi ofta, stors de o patimă grea: iubirea lui pentru cafea.

Cafea, cafea, cafea.

Şi iar cafea.

În aşternut de nisip cafeaua fierbea, în aşternut de mătase-o cadână ofta... suspina... surâdea... Dar sultanul n-avea ochi decât pentru cafea...

— O, tu, lumină a nopţilor mele, şoptea.

El şoptea şi cadâna zâmbea, dar şoapta lui nu era pentru ea. Era pentru cafea. Pentru lumina neagră din nopţile albe, când cinci cadâne dansau, fluturând voaluri dalbe... Dansau îmbiind, unduind şolduri rotunde... În ceaşca sultanului unduiau negre unde, bogate-n caimac, pentru somnul lui leac, farmec venit din alt veac, iarăşi tânăr acum, căci sultanul era la început de drum...

Drumul era abur cald, aromat, parfum pentru nări de bărbat adorat de cinci cadâne cu ochii prelungi, iubite cu foc în nopţile lungi...

Iubite cu foc, dar nu cu inima. Pentru că-n inima lui era ea: neagra cafea. În aşternut de nisip o-ncingea şi mâna lui cu degete lungi cuprindea coada ibricului delicat... Şi se simţea încă o dată bărbat când sorbea, cu buze senzuale, din EA. Din cadâna CAFEA.
 
El, sultanul Arzum Okka, trăia pentru cafea. Şi încă mai trăieşte... prin ea. În magazinul MarketOnline.ro s-a mutat, şi are harem mare, bogat, într-o cafetieră profesională... niciodată goală. Căci acolo dansează ea, mereu ea, cadâna CAFEA, cu şolduri negre, rotunde, cu văl de caimac peste unde, fierbinte, dornică să alinte cu-aroma-i mai presus de cuvinte...


Cuvintele sunt pentru SuperBlog 2015, scrise-ntr-o noapte de toamnă rece, printre sorbituri de cafea, caimac peste-ardoarea din cana mea.

================================
  • sursa primei imagini:  aici
  • celelalte imagini au fost preluate de pe site-ul sponsorului

duminică, 4 octombrie 2015

Tot de-ale mele - de pe alte bloguri: Marile speranţe


Declaraţie de intenţie

De dependenţe nu scapi chiar atât de uşor cum cred unii, nu dai cu ele de pământ şi gata.

Cu alte cuvinte, anul ăsta mă inscriu la SuperBlog, dar voi participa cu intermitenţe - când o să am timp şi chef.

Până una-alta, am avut chef să scriu despre cafea. Dac-o să mai treceţi pe-aici, o s-aflaţi şi ce-am scris.

Scurtisime

Spicuiri de pe blogurile mele cu vechime: