Bine aţi venit blogul meu pentru scrieri terapeutice (mai mult sau mai puţin), plusat (sic!) cu cont de google+. (Nu [prea] îşi pune linkuri pe twitter şi pe facebook. Dacă vreţi cumva să-l urmăriţi, e muuult mai sigur să alegeţi altă cale.)


joi, 8 decembrie 2016

Înjurături

Cred că, atunci când dă la tradus primul roman dintr-o serie, orice editură care se respectă ar trebui să-i pună în braţe traducătorului toată seria (sau atât cât s-a publicat deja din ea) şi să-i ofere timpul necesar pentru o lectură atentă - din motivul  menţionat aici
Dacă s-ar proceda aşa, traducătorul ar înjura mai puţin decât am înjurat eu în toamna asta.
Recunosc că am înjurat-o pe traducătoarea care a început seria, şi mai recunosc şi că, la faza asta, am înjurat-o pe nedrept, fiindcă nu se ştie dacă, fără să citesc toată povestea (6 romane), eu aş fi găsit traduceri mai potrivite pentru vreo 2-3 chestii care mi-au scos peri albi.
Am mai înjurat-o şi pe redactoarea care n-a remarcat vreo două toponimice traduse aiurea - pe care am fost nevoită să le preiau aşa. Ca să nu mai zic că toate apele curgătoare sunt râuri, când e mai mult decât clar că unele ar fi trebuit să fie fluvii!

duminică, 20 noiembrie 2016

O umbră în noapte


Povesti-aş şi n-am cui…
                         Hârtiei poţi să îi spui.
Şi dacă n-am timp de scris?
                         Poţi să scrii noaptea în vis.

Orice dorinţă ne-mplintă
E-o umbră-n noapte rătăcită.

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Intuiţie sau raţiune?

Am pornit de la un comentariu găsit aici (îl redau mai jos pentru cei prea comozi ca să clicuiască linkurile).


Deşi întrebările nu mi-au fost adresate mie, am răspuns la faţa locului; o fac şi aici (cu câteva adăugiri) fiindcă e, cumva, vorba şi de intuiţie şi raţiune, termeni prezenţi în provocarea lansată de jocul cuvintelor.
  1. Zice-se că Biblia e o scriere metaforică, deci povestea cu Adam şi Eva nu trebuie luată ad litteram. Ar putea, de exemplu, să fie o referire la clonare (o noţiune greu de explicat înaintaşilor noştri de acum 2000 de ani) sau la altceva (de neînţeles şi pentru noi, cei de azi).
  2. Credinţa sinceră, în indiferent ce (pastilă sau doctrină), poate avea efect placebo (într-o Evanghelie chiar scrie ceva de genul "credinţa ta te-a mântuit").
    Unora pupatul moaştelor (care se poartă pe-aici din moşi strămoşi şi pe care nici propaganda comunistă & maxist-leninistă nu-l bălăcărea cu răutatea veninoasă practicată acum pe net) chiar le prieşte, fie şi numai ca hrană spirituală.
    De ce să ne batem joc de credinţa unor oameni care, până la urmă, nu fac niciun rău nimănui?
  3. DACĂ EXISTĂ, divinitatea e ceva mai presus de înţelegerea noastră, un soi de computer suprauniversal, care se poate concentra şi asupra treburilor sale cosmice, şi asupra fiecărei bacterii de pe fiecare planetă.

Eu una îi invidiez sincer pe credincioşi. Sunt nişte oameni care văd în faţa lor o potecă, fie ea şi iluzorie, spre deosebire de mine, care azi îmi spun "e imposibil să existe aşa ceva", iar mâine "şi totuşi trebuie să existe ceva, totul nu poate fi doar rodul întâmplării - şi cine face să se întâmple întâmplările, cine a inventat hazardul etc şamd". 

În privinţa asta, intuiţia şi raţiunea mea se contrazic uneori, iar alteori cad de acord, situându-se amândouă când de-a dreapta, când de-a stânga baricadei.

găsiţi originalul aici

vineri, 28 octombrie 2016

Alba-neagra

Viaţa e jocul nostru de-a alba-neagra cu moartea. Nimeni nu ghiceşte unde ţine ea nemurirea.

Concurs ratat

Concursul cu pricina a fost iniţiat, chipurile, din motivele de mai jos:


Regulamentul a fost modificat după ce am cerut precizări într-un comentariu:


Articolul cu care am intenţionat să mă înscriu în concurs se găseşte aici.

Şi iată şi motivul pentru care a fost respins:



Oare cu ce-i dăunează scopului declarat al concursului nişte linkuri în plus, oricât de multe ar fi? Oricum, aş fi apreciat dacă măcar mi-ar fi cerut să elimin o parte dintre ele, sau să le fac "nofollow". Şi chiar am insistat, făcând eu o propunere în acest sens:


La asta n-am mai primit răspuns (în cele cca. 14 ore scurse între timp). N-a sosit nici măcar un "NU" hotărât.

Şi chiar dacă soseşte, de acum înainte, un răspuns afirmativ, nu mă mai interesează. Pentru că mi-am făcut deja o părere despre organizatoarea concursului. Sunt convinsă vânează cu ardoare (mascată) linkuri neumbrite de altele şi că, dacă s-ar expune pe undeva moaştele jupânului Gugăl, s-ar târî în genunchi oricât ar fi nevoie ca să i le poată pupa cu veneraţie,  de teamă că altcumva o să devină invizibilă sub ploaia de penalizări.


Iar eu am scris cele de mai sus ca să-mi descarc nervii - închipuindu-mi că arunc o porţie de matildină peste figura distinsei doamne din nişa culinară a blogosferei.

Oare n-o fi observat că am scris sub pseudonimul "Matilda", nu "Mafalda" şi de-aia şi-o fi închipuit că pot ghici condiţiile nemenţionate în regulamentul unui concurs?

...

Şi oare n-ar fi ăsta un motiv în plus ca să mă lecuiesc de blogărit?

luni, 17 octombrie 2016

Asociaţie de idei

Citind articolul Renatei, mi-am adus aminte că eu am, adică aş fi putut avea, un frate sau o soră (nici nu ştiu) mai mare, care a murit înainte de a se naşte - i s-a tras de la o plimbare a mamei pe munte, când sarcina era abia la început şi ea nu şi-a dat seama că un mic efort poate avea consecinţe atât de grave. Nu-l/n-o urăsc şi nu-l/n-o iubesc. Îi sunt recunoscătoare fiindcă a lăsat locul liber pentru mine - ai mei nu mai erau tineri şi nu-şi doreau decât un singur copil.

Cred că asta e o poză din plimbarea incriminată.


sâmbătă, 15 octombrie 2016

Un felinar şi mai multe jumătăţi

Faceţi cunoştinţă: el mi-e felinarul de sub geam:


– adică îl văd, în orice condiţii, sub toate geamurile mele.


Da, sigur, de fapt nu stă sub geam! Sub geam stă pervazul şi pe pervaz stă uneori motanul.



Numai că atâta rigoare nu e necesară, ne mulţumim cu, să zicem, jumătate, acceptând că sub geam e felinarul – cel de pe jumătatea mea de stradă. Deşi tot sub (adică mai jos de) geamul meu e şi fratele geamăn (de vizavi) al străjerului băţos pe care tocmai am avut plăcerea să vi-l prezint. Stau amândouă (luate la grămadă sunt surori, două felinare) cu capetele aplecate peste stradă… Oare ziua bârfesc maşinile, iar noaptea se mulţumesc să le scuipe cu lumină?


Şi maşinile sunt sub geamul meu, adică mai jos de el, dar numai câte o clipă (dacă nu cumva e coadă la semafor). Însă în faţa ochilor le am preţ mai multe clipe, dacă am chef să mă uit după ele.

Am. În posesia mea. Posesia e (nu numai ea) o chestie vremelnică.

Am avut cu toţii câte ceva pe care nu-l mai avem, nu-i aşa?

De pildă, eu aveam cândva cartelă. Pentru pâine. O jumătate de pâine pe zi. O jumătate eu, o jumătate jumătatea mea. O altfel de jumătate. Conjugală, adică. Nu cumpăram pâinea în fiecare zi. O luam pentru două sau trei zile odată. Fiindcă noi, două jumătăţi de familie, nu mâncam două jumătăţi de pâine pe zi. Din raţia aia, adunam (fără sacrificii!) pâine uscată. Pentru jumătatea noastră de porc. Creştea la ţară, lipită etanş de jumătatea cumnatului. De de jumătatea lui de porc (uneori scroafă), nu de jumătatea lui conjugală (de obicei scroafă).

Jumătăţile grohăiau într-un glas, lipsite de orice anxietate, fiindcă, pentru ele, inexorabilul sfârşit apropiat nu era perceptibil, decât, probabil, în dimineaţa cuţitului - un cuţit imparţial, căci se împlânta în ambele jumătăţi deopotrivă, armă haină, îndrăgostită de haina de mătase roşie a sângelui şi aducătoare de vid de viaţă. Dar asta e, nu putem umbla cu jumătăţi de măsură, viaţa se hrăneşte cu moarte, „nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă”… în friptură, la pomana porcului (care poate fi şi scroafă), când în aer nu se înalţă miros de tămâie, ci aburi de ţuică.

Da’ ce-mi veni cu scroafa?

Nimic, aşa m-apucă uneori, ideile vin la cheie şi se cade să fie scrise – scriere terapeutică, mai ceva decât bulina numită panaceu universal. Oare vindecă şi guturaiul? Oricum, dacă strănut de trei ori, vine motanul. La gura ventilatorului.


Plăteşte găzduirea în valută forte – moneda se numeşte gheară. Şi scoate banii numai când mă mişc pe jumătatea lui de tastatură – altminteri îşi sprijină pe mâna mea doar portofelul.


~  ~  ~

Tocmai aţi făcut cunoştinţă cu blogul meu pentru scrieri terapeutice, plusat cu cont de google+. Poate c-o să-l scutur de articolele mai vechi – sau poate că nu. Sigur e că n-o să-şi pună linkuri pe twitter şi pe facebook (decât ca azi, în zona jocului cuvintelor). Dacă vreţi cumva să-l urmăriţi, alegeţi altă cale. (În tabelele mai sus-amintitului joc - sau în ale altora - îşi va lăsa urma ori de câte ori va fi cazul.)

vineri, 19 august 2016

Biblioteca

Habar n-am de unde mi-a apărut în arhivele pe care le poate accesa blogspot poza asta curbată a bibliotecii personale. Dar e interesantă, o păstrez.


luni, 21 martie 2016

Poveste despre viitor


citiţi toată povestea aici


Sărată sau nesărată, mai sus e povestea mea, şi e terminată. E o sacoşă, nu prea mare, de vorbe care se vor, cumva, un simbol al unui viitor nasol. Şi nu, nu sunt sonată, cred sincer că un soi de seism  ne aşteaptă, fiindcă trăim într-un sistem care îndobitoceşte, cu siguranţă prosteşte. "Lumea bună" îşi stâlceşte limba maternă, ortografia nu mai e modernă şi nu mai pricepem decât istorisiri cu sirop din gros, vorbele de spirit le înţelegem pe dos, citate prost traduse ne sunt susan al gândirii şi se înmulţesc cei ce nu ştiu tabla înmulţirii. Ne uităm saşiu, ca un elev candriu, la socoteli deloc complicate, ne trebuie un computer pentru toate!
Şi cu asta basta. Mergeţi la Eddie, să mai citiţi şi-altceva.

joi, 28 ianuarie 2016

De dragul cifrelor rotunde...

Haideţi, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, încă 2 (două) like-uri pentru locul meu de muncă, să fie 500!
Aşa, de dragul cifrelor rotunde!

vineri, 1 ianuarie 2016