GÂNDURI ÎNGHESUITE
UN SOI DE JURNAL
miercuri, 10 iunie 2026
vineri, 5 iunie 2026
Comparaţii - ca distracţie nocturnă
Am postat asta* aici abia azi, după ce am dat de astălaltă.
Motivul: le-am cerut tuturor LLM-uri cu care trăncănesc, printre altele, ca să nu zic că nu le testez, să facă o comparaţie între cele două poezii.
Iată ce mi-au spus:
1. ştiind cine sunt autorii poeziilor:
- Copilot
2. neştiind cine sunt autorii poeziilor:
- Copilot**
- Claude
- DeepSeek
- Gemini
- Meta AI
- Grok
Trecut, prezent şi viitor
Prezentul, clipă
spânzurată
Între trecut şi
viitor,
Îmi face viaţa prea
ciudată
Fiindcă-i fugar, e
trecător.
Spun deci:
prezentul nu există,
E doar trecut, şi-i
viitor;
Trecutul poţi să-l
pui pe-o listă,
Cu viitoru-i mai
uşor:
El nu-i prezent –
să nu existe,
Trecut – să-l ştiu,
e viitor –
Ca luna cea cu pete
triste,
Va răsări de dup-un
nor.
2 noiembrie 1974
(când aveam 17 ani)
* * *
Prezentul, clipă
spânzurată
Între trecut şi
viitor,
Vine şi pleacă
totodată,
Amăgitor, necruţător…
Îţi pare că nici nu
există,
Ai doar trecut,
paşi viitori…
Trecutul, mort, e
doar o listă,
Despre ce-o fi sunt
ghicitori.
Îşi vede timpul
de-al său zbor;
Toarnă secunde
peste-abis,
Fiind de nădejdi
spulberător
Sau îndeplinitor de
vis…
1 ianuarie 2024
(când aveam 67 de ani)
vineri, 31 ianuarie 2025
O maşină a timpului...
Îmi place poza asta, creată de IA. Mi-am pus-o ca fotografie de copertă pe Facebook. Şi poate c-o să scriu vreodată măcar o schiţă despre mătură ca maşină a timpului folosită cu încredere de o vrăjitoare din vremuri vechi. 😁
miercuri, 20 martie 2024
duminică, 30 iulie 2023
De citit
De citit, pe îndelete, imediat ce o să am mai mult timp: https://www.realbiblestudy.org/atheism
marți, 25 iulie 2023
Bătrâneţea cangurilor şchiopi
Apropo de articolul ăsta, postat de Poteci de dor:
Cum se face că frigiderul meu n-a făcut niciodată "ecou la deschidere, de gol ce era"? Nici ale cunoştinţelor mele n-aveau meteahna asta.
La alimentele raţionalizate n-am stat niciodată la coadă. Cât despre celelalte, de cozi te scăpau relaţiile şi banii (şi bani erau). Singura problemă foarte greu de rezolvat era frigul din apartamente, birouri, hale de producţie...
Oricum, treaba cu raţiile a fost doar în anii '80. În restul perioadei pe de orânduire socialistă pe care o ţin eu minte, adică între 1960 şi 1981 vara, era mâncare din belşug. De asta chiar nu-şi mai aduce nimeni aminte?!
Cât despre "batjocorirea crucii și a slujitorilor săi", hai să fim serioşi, comuniştii erau mici copii pe lângă ceea ce se întâmplă acum.
În rest n-am obiecţiuni, dar mă întreb dacă virgulele puse aiurea sunt o tristă consecinţă a îmbătrânirii domnului Cornel Udrea, sau citatul de fapt nu-i aparţine (cel puţin nu în totalitate).
marți, 18 iulie 2023
De ce?
De ce nu mi-oi fi văzând eu de tradus în loc să scriu pe bloguri chestii pe care nu le citeşte aproape nimeni?
duminică, 9 iulie 2023
Îmi pare bine de mai multe ori
Pe el l-am repezit, într-un comentariu de pe blogul meu, într-o dimineaţă când mă trezisem doar pe vreo 3 sferturi, cu faţa la cearşaf şi cu simţul umorului mort. După ce m-am trezit de-a binelea, am vrut să şterg comentariul, dar îl văzuse deja. Aşa că l-am "reparat" cu încă unul, conform principiului "na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o".
Pentru asta, uneori îmi pare rău, alteori îmi pare bine. Bine îmi pare de mai multe ori, fiindcă, urmărindu-i, ca o babă curioasă, articolele şi comentariile (pe unde se întâmplă să dau de ele), am tras concluzia că e ori "bolnav la căpuţ", ori escroc.
Nu zic că toate concluziile mele sunt corecte, dar, până la o probă contrarie foarte convingătoare, mi le menţin.
sâmbătă, 8 iulie 2023
Curiozitate


