Comparaţii - ca distracţie nocturnă

 Am postat asta* aici abia azi, după ce am dat de astălaltă.

Motivul: le-am cerut tuturor LLM-uri cu care trăncănesc, printre altele, ca să nu zic că nu le testez, să facă o comparaţie între cele două poezii.

Iată ce mi-au spus:

1. ştiind cine sunt autorii poeziilor:

- Copilot

2. neştiind cine sunt autorii poeziilor:

- Copilot**

- Claude

- Le Chat Mistral

- ChatGPT (versiunea cinică)

- DeepSeek

- Gemini

- Meta AI

- Grok

Trecut, prezent şi viitor

 

Prezentul, clipă spânzurată

Între trecut şi viitor,

Îmi face viaţa prea ciudată

Fiindcă-i fugar, e trecător.

 

Spun deci: prezentul nu există,

E doar trecut, şi-i viitor;

Trecutul poţi să-l pui pe-o listă,

Cu viitoru-i mai uşor:

 

El nu-i prezent – să nu existe,

Trecut – să-l ştiu, e viitor –

Ca luna cea cu pete triste,

Va răsări de dup-un nor.

 

2 noiembrie 1974

(când aveam 17 ani)

* * *   * * *   * * *

Prezentul, clipă spânzurată

Între trecut şi viitor,

Vine şi pleacă totodată,

Amăgitor, necruţător…

 

Îţi pare că nici nu există,

Ai doar trecut, paşi viitori…

Trecutul, mort, e doar o listă,

Despre ce-o fi sunt ghicitori.

 

Îşi vede timpul de-al său zbor;

Toarnă secunde peste-abis,

Fiind de nădejdi spulberător

Sau îndeplinitor de vis…

 

1 ianuarie 2024

(când aveam 67 de ani)

Mi-a venit mintea la cap

Scriind aici, mi-am dat seama că n-am timp. Iar răsfoind alte bloguri mi-am dat seama că nu pot concura cu ăia care au!

Prin urmare, până una-alta, pa, SuperBlogule!

Semi-pseudo-guest post ştampilat

Totul şi pune pecetea asupra mea, iar eu îmi pun pecetea...

Care pecete? Nu mai există peceţi! Acum avem ştampile!

Dacă aş avea timp, mi-aş pune ştampila, pe moment, asupra momentului pierdut! Ca să nu se piardă, să rămână întipărit pe hârtie... Fiindcă, altminteri:

Prezentu-i clipă spânzurată

Între trecut şi viitor;

Şi spânzurata-i sigur moartă.

S-a prăpădit fulgerător!

Dacă aş găsi un moment liber, m-aş da în el de trei ori peste cap, ca să fiu ştampilă. Ştampila momentului - pentru imobilizarea lui în cerneală!

Dar n-am timp, însă am un oaspete, motanul Pandalie, care, personaj imaginar fiind, dispune de timpul necesar pentru o declaraţie ştampilată cu un catren, drept care îi dau cuvântul:

Miao!

Eu, doamnelor, domnişoarrrelor şi domnilor, mă declarrr, oficial şi irrrevocabil, ştampila lăcomiei! Dacă nu mă crrredeţi, iată dovada!

Nu pap ştampilă, printer nu halesc,
Dar personalizare îmi doresc,
Dacă îmi pune-n pâine, apetisanţi,
Vreo patru sau chiar cinci şoareci crocanţi. 

Încheiem, eu şi oaspetele, cu ştampila SuperBlogului de toamnă 2015, ca să se ştie că toate cele de mai sus i se adresează - dar mai întâi trebuie să mărturisim că am prins şoarecii aici.