Totul şi pune pecetea asupra mea, iar eu îmi pun pecetea...
Care pecete? Nu mai există peceţi! Acum avem ştampile!
Dacă aş avea timp, mi-aş pune ştampila, pe moment, asupra momentului pierdut! Ca să nu se piardă, să rămână întipărit pe hârtie... Fiindcă, altminteri:
Prezentu-i clipă spânzurată
Între trecut şi viitor;
Şi spânzurata-i sigur moartă.
S-a prăpădit fulgerător!
Dacă aş găsi un moment liber, m-aş da în el de trei ori peste cap, ca să fiu ştampilă. Ştampila momentului - pentru imobilizarea lui în cerneală!
Dar n-am timp, însă am un oaspete, motanul Pandalie, care, personaj imaginar fiind, dispune de timpul necesar pentru o declaraţie ştampilată cu un catren, drept care îi dau cuvântul:
Miao!
Eu, doamnelor, domnişoarrrelor şi domnilor, mă declarrr, oficial şi irrrevocabil, ştampila lăcomiei! Dacă nu mă crrredeţi, iată dovada!
Nu pap ştampilă, printer nu halesc,
Dar personalizare îmi doresc,
Dacă îmi pune-n pâine, apetisanţi,
Vreo patru sau chiar cinci şoareci crocanţi.
Încheiem, eu şi oaspetele, cu ştampila SuperBlogului de toamnă 2015, ca să se ştie că toate cele de mai sus i se adresează - dar mai întâi trebuie să mărturisim că am prins şoarecii aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu