Am afirmat cândva că „fiecare sfârşit de traducere e ca… o sfâşiere.” Şi asta pentru am zăbovit printre filele fiecărei cărţii traduse citind-o „pe îndelete, vreme de săptămâni sau luni de-a rândul, am dat atenţie fiecărui cuvânt, fiecărei virgule… Am trăit, în universul ei, o viaţă paralelă – şi l-am părăsit abandonând în el o fărâmă din mine…”
Ei bine, în universul creat de Jim Butcher pentru eroul său Harry Blackstone Copperfield Dresden mi-am dus viaţa paralelă timp de o lună. O lună aparte, fiindcă l-am avut în agenda de lucru în perioada sărbătorilor de iarnă. Harry a fost cu mine în vacanţă, în dublu exemplar, ca să zic aşa. Primul, vorbitorul de engleză, fiind ceva mai bătrân, a dormit la căldurică, în cartea cât o cutiuţă, iar al doilea, omologul pe care-l învăţam româneşte, şi-a desfăşurat activitatea în servieta magică a tălmaciului din zorii mileniului III, numită laptop. Şi, în calitate de avocat al personajelor din traducerile mele, pot spune c-au fost de treabă amândoi – nu mi-au făcut probleme deosebite.
Aşa că traducerea a curs lin, cu toate că în universul primului dosar Dresden nu gunguresc turturele, ci e furtună. Deasupra mea nu s-au adunat nori, n-a tunat şi n-a fulgerat, împotriva mea nu s-a dezlănţuit nici un practicant al magiei negre, n-am avut de înfruntat nici vampiri, nici demoni.
Singurul lucru care a existat deopotrivă în universul cărţii şi în cel real a fost motanul gri. În fine, al meu nu e gri curat, e tărcat. Şi nu-l cheamă Mister, ci Grişka. Dar e tot un motan năstruşnic, de pripas, cules de pe stradă, numai că n-are niciun stigmat, fiindcă, din fericire, l-am adoptat destul de repede ca să nu i se-ntâmple să-şi piardă coada. Ca şi Mister, şi el vine noaptea în pat, dormind sau torcându-mi la picioare. Şi el se crede adevăratul stăpân al apartamentului, unde tolerează şi prezenţa noastră, a creaturilor bipede care-l sorb din ochi şi-i pun bunătăţi pisiceşti în farfurie.
Dar, spre deosebire de Mister, care nu-l ajută pe stăpânul său, vrăjitorul, să-şi practice meseria, Grişka mă ajută zi de zi pe mine, traducătoarea, dormindu-mi alături de laptop. S-ar părea că fiecare vis de-al lui e un sfeşnic în care ard molcom cuvinte potrivite, transmise apoi pe căi oculte în mintea mea, întotdeauna dornică să le savureze ca pe tot atâtea bucăţi de turtă dulce.
Aşadar, dacă se va întâmpla să-mi citiţi traducerea şi dacă se va întâmpla să vă placă, gândiţi-vă că în ea şi-au dat întâlnire toate energiile magice izvorâte din mintea unui motan adormit, a unui „motan cu blana-n dungi, cu gheare şi musteţe lungi, c-un ochi verzui şi-un ochi căprui” – exact ca-n poezia lui Nichita Stănescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu