Bine aţi venit blogul meu pentru scrieri terapeutice (mai mult sau mai puţin), plusat (sic!) cu cont de google+. (Nu-şi pune linkuri pe twitter şi pe facebook. Dacă vreţi cumva să-l urmăriţi, alegeţi altă cale.)

sâmbătă, 17 octombrie 2015

Debutul meu într-ale magiei

Nu, eu n-am arătat niciodată aşa, ca o divă.

 

Şi pe vremea aia chiar ar fi fost imposibil s-arăt aşa - pur şi simplu încă n-aveam vârsta necesară. 

Dar aveam inima doldora de iubire pentru făt-frumosul itinerant care, strâmbând expresiv din nasul său acvilin, aristocratic, ne scăpa în fiecare seară, pe alese, de o oarecare parte a... reziduurilor magice din tomberonul familiei, plasat strategic în stânga porţii. Şi m-am hotărât să-l cuceresc pe acel migălos căutător de mărgăritare refuzate până şi de porci cu un elixir plin de miresme irezistibile pentru cineva cu un miros atât de fin.

Zis şi făcut.

Am trecut la lucru în curte, într-o noapte fără lună, când numai lanterna de vânătoare pe care-o împrumutasem din "dulapul cu comori" al fratelui meu arunca umbre pe lângă ceaunul aşezat în cenuşă. În ceaun aveam deja o poţiune, sosul de roşii, prea pipărat, borât de tata pe ascuns de ochii mamei. Puţea îngrozitor, aşa că am adăugat o foaie din cartea veche pe care-o numea bunica "grimoar". Am apreciat că era exact foaia potrivită, fiindcă pe ea scria, pe la mijloc, „acest gen de magie preschimbă orice miasmă în aromă divină”, şi mă aşteptam să-mi iasă o licoare care să miroasă cel puţin la fel de înnebunitor ca renumitul Parfum Mad Potion.

Dar, spre disperarea mea, izul de vomă a rămas, aşa c-am adăugat trei paie din mătură şi două mustăţi de pisică. Ar fi trebuit să fie tot trei, dar motanului nostru nu-i căzuseră decât două. Poate că de-aia duhoarea a rămas neschimbată.

M-am scărpinat în cap, încruntată, fiindcă n-aveam nici copite de inorogi, nici balegă de dragon şi nici măcar căcăreze de bufnită. Dar mi-am tăiat partea dublată de negreală a unghiilor şi, fiindcă tot mă durea burta...

Pe urmă a duhnit şi mai rău, deşi am amestecat totul cu făcăleţul supranumit de bunica „bagheta magică”. Aşa că nu mi-a mai rămas decât să plec în casă, că oricum începuse să plouă, şi s-aştept s-atragă amestecul din ceaun un trăsnet care să-l activeze.

Dar n-am avut noroc, nu s-a activat decât mama, a doua zi, când mi-a descoperit lucrarea demonică şi mi-a trăsnit o bătaie.

Iar azi mi-a trăsnit prin cap să-mi povestesc păţania pentru SuperBlog.

4 comentarii:

  1. Trebuie sa incerc si eu magia asta, daca spui ca transforma orice miasma in aroma divina. Macar pentru zilele cand merg cu autobuzul, sa pot oferi cate o picatura din magica licoare calatorilor certati cu apa si sapunul. :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi poţi nota ingredientele necesare. Din păcate, nu ţin minte şi cantităţile.
      Dar ai mare grijă să nu te bată, în final, toţi călătorii din autobuz (şi spălaţii, şi nesplălaţii), plus şoferul. :))))))))))))

      Ștergere
  2. cred ca de atunci ti a ramas pasiunea asta de a amesteca. acum amesteci cuvinte aparent datatoare de miasme din care scoti parfumuri cu mai multe (intelesuri) arome :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))

      Da, fireşte, toată lumea e de acord că experienţele din copilărie lasă amprente de neşters. :)

      Ștergere